Sunt mama de fată și mama de băiat. Sunt fericită și
mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit și a doua minune, când credeam că nu mai
este posibil.
Primul copil a venit imediat ce mi l-am dorit. Al doilea
după ani de “rugăminți”.
La primul nu știam nici măcar cum arată un bebeluș. La al
doilea credeam că sunt bine pregătită.
Primul este fată, așa cum mi-am dorit, al doilea băiat, așa
cum am simțit. Fata n-a fost deloc încântată că va avea un frățior, acum după
mai bine de un an se vede că se iubesc – cel mic o strigă pe sora lui mereu și
o îmbrățișează, iar fata se joacă cu el și îl pupă cu drag. Dar simt că un pic
suferă că acum împarte atenția noastră cu altcineva.
Primul este brunet, al doilea blond.
Primul a fost mofturos la mâncare, al doilea pofticios.
Primul a dormit bine, al doilea, în primul an, a dormit doar
sugând.
La primul am citit tot ce-mi cădea în mână despre copii, la
al doilea mă conduc după instinct și după ce-mi aduc aminte.
La primul eram obsedata de greutatea lui, la al doilea
aproape mi-a trecut.
La primul nu-mi aduc aminte să fi ieșit chiar zilnic afară
(ieșea soțul), la al doilea ies zilnic, chiar m-am bronzat tare (pe mâini și pe
față).
Mi s-a spus că la primul eram mai “aprigă”. Acum sunt mai
calmă. Accept ce este și nu mă mai împotrivesc atât.
La primul nu mi-aduc aminte să fi avut dureri, acum mă doare
spatele, o mână am reușit să mi-o răsucesc cumva. Dar constat că nu mă mai
doare capul.
La primul nu găteam (bunică-mea era de serviciu), acum
gătesc și chiar vreau să le ofer o mâncare cât mai sănătoasă.
La primul nu exista google, doar desprecopii.com, acum e si facebook si smartphone-uri și tot
felul de site-uri cu informații.
La primul fumam, acum nu mai fumez.
La primul mă uitam la TV acum nu mă mai uit, în schimb stau
mult mai mult pe internet.
La primul m-a ajutat bunică-mea, acum o am și pe fată
ajutor.
La primul m-am dus la serviciu când fetița a împlinit un an
și trei luni, acum nu mă mai duc pentru că știu ce greu mi-a fost să stau la
serviciu cu gândul la ce face copilul meu. Vreau să muncesc de-acasă.
Când primul va avea 20 de ani, eu voi avea 44, când al
doilea va avea 20 de ani, cu ajutorul lui Dumnezeu, eu voi avea 57.
Una peste alta, constat că m-am mai relaxat. Asta e bine
pentru amândoi copiii, ba pentru toată familia. Partea mai rea e că se văd
puțin și nu prea au preocupări comune. Sper ca atunci când vor fi adulți să se
înțeleagă și să se ajute ca frații. Sfatul meu pentru cei ce se gândesc la al
doilea copil (și următorii) este să nu așteptați prea mult până îl faceți, ca
să se bucure unul de altul la joacă și nici să nu crească egoismul prea tare în
primul copil.
Și nu în ultimul rând – să nu ne amestecăm în voia Domnului –
să primim ce are să ne dea, fiindcă știe mai bine ce avem nevoie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu