joi, 27 octombrie 2016

Cum am reușit să mă las de fumat




Greu…
A durat mult de tot. Ani. Pentru mine a fost o povară să fumez și o povară să mă las de fumat. Pare paradoxal, dar așa a fost.
Poate vă întrebați de ce nu m-am lăsat când n-am mai putut. Pentru că n-am putut să mă las. Sau n-am știut să mă las.
Am vrut să mă las de fumat când am aflat că sunt însărcinată cu primul copil. N-am putut. Le rărisem, dar tot am mai fumat.
Am vrut să mă las de fumat când a apărut o metodă cu niște medicamente, prescrise de medicul pneumolog, dar cred că mai bine ar fi fost prescrise de cel psihiatru. Ele mi-au declanșat niște atacuri de panică urâte. Atunci am reușit să nu mai fumez o lună. Avea fetița vreo doi ani. De atunci toți cunoscuții știau că m-am lăsat. Însă eu am continuat să fumez pe sub ascuns. La început a fost groaznic, fiindcă simțeam nevoia să fumez des, și-mi făceam cale pe vale de la serviciu să pot fuma. Apoi am reușit să mă abțin până când ajungeam acasă, după ora 17.
Am încercat și țigări medicinale. Groaznice. Din acelea electronice n-am mai încercat.
M-am spovedit, m-am âmpărtășit. Și tot fumam.
Și a durat totul așa până am zis că gata, eu nu mai pot să mă las. Până atunci mai avusesem o urmă de speranță să reușesc, dup-aia n-am mai avut nici speranță. L-am chemat pe Doamne, și i-am zis să se lase El în locul meu, că eu nu pot. Știu că sună aiurea, dar așa am învățat de la Maica Siluana, să-I spunem lui Doamne toate problemele noastre. I-am spus și i le-am dat în grijă, că eu nu mai știam ce să fac. Și am continuat să-mi fumez cele 2-3 țigări de seara cu conștiința mai puțin încărcată. Mi-am recunoscut neputința, dependența, lipsa de liberatate, prostia. Și m-am pus pe așteptat. Înainte de asta am avut ani și ani de simțit rușine pentru ceea ce fac, dar mai ales pentru că nu pot să renunț. Am simți frustrare. Am trait ân minciună atâția ani. A fost o povară. După ce i-am dat-o lui Doamne, povara s-a mai ușurat.
Nici după ce am rămas a doua oară însărcinată, după doisprezece ani, n-am reușit să renunț. Iar m-oi fi crezut capabilă de ceva ce nu putusem atâția ani. Apoi iar i-am dat povara lui Doamne. Probabil că atunci i-am dat-o mai în serios. Și într-un final am reușit. Sau a reușit Doamne din mine să nu mai fumeze. Cu două luni înainte de nașterea celui de-al doilea copil.
Și sunt fericită acum că nu mai fumez. Am mai mult de un an jumate și-mi doresc să rămân așa nefumătoare cât mai mult. Mi-e frică că am să recad, dar îl chem repede pe Doamne și-mi trec toate gândurile de fumat.
Îmi doresc ca nimeni niciodată să nu treacă prin chinul prin care am trecut eu cu lăsatul de fumat. Adică să nu se apuce. Să nu fie curios să vadă cum e. Nu merită efortul.
Am citit că alții s-au lăsat foarte ușor - Și-au pus în cap să nu mai fumeze și au reușit. Bravo lor. La mine n-a fost așa. Am scris acest mesaj pentru cei care se chinuie să se lase așa cum m-am chinuit și eu. Să știți că dacă și eu am reușit să ma las, care am âncercat mai bine de 12 ani, atunci toată lumea poate. Cu ajutorul lui Doamne. Sau, mai bine zis, cu Doamne în locul lor.