vineri, 11 aprilie 2014

Visul meu

Cum am putut uita că dorinţa, visul meu cel mai mare de-a lungul timpului a fost să scriu? Noroc că mi-am recitit jurnalul din copilărie....Ah.... şi de câte ori n-am vrut să-l arunc ......
Aşa că m-am apucat de scris. Au trecut douăzeci şi doi de ani de atunci şi eu nu mi-am putut îndeplini visul? Ba mai mult – l-am uitat. E momentul să nu mai las lucrurile aşa, la voia întâmplării, aşteptând pe cineva sau ceva să se întâmple ca eu să-mi realizez visurile.
Acel ceva nu se va întâmpla niciodată, sau dacă se va întâmpla, sigur nu are de-a face cu dorinţa iniţială. A fost doar o scuză de la bun început.
Aşa că vă sfătuiesc şi pe voi (dacă mai e cineva care nu şi-a îndeplinit visele din copilărie) apucaţi-vă să le îndepliniţi aşa cum sunteţi şi din acest moment. Dacă vreţi să scrieţi – scrieţi, dacă vreţi să cântaţi – cântaţi, dacă vreţi să urcaţi pe Everest – faceţi-vă bagajul, dacă vreţi să aveţi casa voastră – luaţi ziarul şi citiţi anunţurile de mica publicitate, dacă vreţi să fiţi doctor – mergeţi într-un spital înainte de a da la facultate, dar chiar dacă vă vine rău, nu e nimic, vă veţi obişnui cu timpul.... Nu cred că merită să mai aşteptăm nimic, pentru că visul nostru devine realitate doar împlinindu-l. Simplu. Făcând primul pas. Uite, acum, scriind, împlinindu-mi deci visul, realizez că el nu ţine de bani, de noroc, de timp, ci doar de energia, de dorinţa noastră pusă în aplicare. De acţiune. Cred că nu poate exista o lume statică. În natură totul e curgere, mişcare, zumzet, freamăt, aşă că şi la noi oamenii trebuie să fie la fel – acţiune, începutul trebuie să fie al nostru, apoi să facem cîte ceva mereu până îl împlinim.
Multumesc, Doamne, că mi-ai descoperit toate astea. De acum eu voi scrie cat voi putea şi unde voi putea ca să nu -mi mai uit niciodată visul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu