Rabdare....... rabdare îmi trebuie până sămânţa de roşie se transformă în acea legumă zemoasă şi răcoritoare care merge atât de bine cu brânza... până un ghem de aţă se transformă într-o preafrumoasă dantelă... până ce pâinea se coace în cuptor sau până îmi vine rândul la dentist... Cu cât sunt mai nerăbdătoare să ajung la destinaţie, cu atât întâlnesc în calea mea mai multe obstacole, mai multe semafoare, aglomeraţie şi văd accidente. Ce vor toate astea să-mi spună? Nu-i aşa că vor să-mi spună că... "graba strică treaba"? Constat că nu am răbdare aproape deloc, că nu văd bucuria facerii unui lucru, ci doar aştept finalul lui. Iar în final constat că drumul era bucuria, era învăţarea, era rugăciunea, nu finalul. Finalul... ce e? Oglinda nerăbdării mele, frustrarea că n-am petrecut cu toată fiinţa mea drumul către final....
Cum spunea Octavian Paler? "Avem timp pentru toate...Nu e timp doar pentru puţină tandreţe. Când să facem şi asta murim" Iar prin tadreţe eu înţeleg răbdarea de a lăsa lucrul să fie aşa cum este, de a nu forţa lucrurile cu puterea noastră mai mult decât ni se permite, de a fi fireşti, fără măşti, noi înşine... Oare chiar murim când suntem noi cei adevăraţi? Tot ce se poate. Suntem mult prea fragili să ne lăsăm văzuţi aşa de ceilalţi....
Am plecat de la răbdare am ajuns la ... tandreţe. Voi încerca să nu mai forţez şi să nu mai împiedic lucrurile din jurul meu. Şi mă rog pentru răbdare şi tandreţe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu