"Alerg" în fiecare zi de acasă la serviciu, de la serviciu acasa, de acasă la piată sau la magazin, de la piaţă acasă şi apoi la cealaltă casă, "alerg" prin casă dintr-o parte în alta să pun la loc, să aranjez, să duc de colo-colo, în sus şi în jos, de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga, în aşteptarea clipei în care toate vor fi aşa cum "trebuie" şi mă voi putea opri din alergat. Obosită de alergat şi cu treburile neterminate adorm gândindu-mă că poate mâine voi termina treburile, că nu voi mai alerga atât, că poate mâine voi vorbi mai mult cu Dumnezeu şi-mi voi plânge păcatele, că poate mâine .....
Acel mâine de atâta timp n-a venit singur. Ce-ar fi sa nu-l mai aştept şi să mă opresc din alergat de câte ori îmi aduc aminte că n-am spre ce să alerg?Că El e mereu cu mine, oriunde aş fi şi nu mă iubeşte în funcţie de kilometri parcurşi. Ci mă iubeşte. Eu nu Îl iubesc când alerg... Ce-ar fi să stau în ... Iubire?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu