vineri, 29 iulie 2011

Oameni au neajunsuri, lipsuri, griji, familie, nevoie de bani sa-şi întreţină familia, nevoi de tot felul pe care încearcă prin orce mijlace pot ei să şi le satisfacă. Uneori aceste mijloace nu sunt tocmai corecte. Înşeală, fură, mint. Însă sunt cel mai le îndemână pentru ei. Altfel nu şi le-ar satisface. Iar eu simt că trebuie să fac ceva pentru a-i împiedica. De ce simt asta? Pentru că pierderile firmei şi pierderile lor sufleteşti sunt mai mari decât ceea ce câştigă. Pentru că nu mi se pare corect. Pentru că mă întristează. Sau poate pentru că mi-e ciudă ca nu pot fura. Sau pur şi simplu pentru că mă simt părtaşă la ceea ce fac, fiindcă n-am fost de ajuns de atentă la nevoile lor. Într-un fel sau altul mă simt responsabilă. Dar nu pot să fac nici pe poliţistul, nici pe gardianul, nici vreo mare milostenie nu pot să fac. Cred că pot doar să mă rog ca Domnul să mă lumineze şi în problema asta.