marți, 9 iunie 2009

Ego

Ce este iubirea neegoistă?
Ce este egoismul?
Ce este ego-ul?
De fiecare dată când îmi propun să ajung mai aproape de sinele meu adevărat şi să fac anumite exerciţii, ceva mă împiedică. Nu am timp, se iveşte ceva care-mi schimbă priorităţile. Totdeauna ceva exterior. Atunci, ceva din mine se bucură, se linişteşte. Sigur, ego-ul, sinele meu fals, care nu vrea să-şi piardă supremaţia. Se bucură că a mai câştigat o bătălie. Oare a câştigat destule bătălii încât să nu mai poată fi detronat? Eu sper că nu. Îmi doresc să fie nu. Şi în acelaşi timp mi-e frică să-l pierd. Pentru că n-aş mai fi nimic din ceea ce-am fost până atunci (în ochii celorlalţi), deşi voi fi tot eu. Un eu care nu se reflectă din ochii, din ceea ce cred ceilalţi despre mine. Va veni din mine. Se va descoperi.
Dacă ego-ul este fabricat, sinele meu adevărat este ceva etern, ceva ce a existat, există şi va exista mereu fie că eu îl voi descoperi sau nu.
În schimb ego-ul ţine de când ne naştem şi până scăpăm conştienţi de el. Ni-l facem din cauza celorlalţi, pentru a putea trăi în societate alături de ceilalţi egoişti.
Acum îmi dau seama că de fiecare dată când sunt în conflict cu mine sau cu alticineva, se datorează ego-ului. Dacă cineva vorbeşte prea tare sau prea urât încep să mă irit. Ego-ul din mine se răscoală. Vrea să atragă atenţia. Dacă n-ar fi, nu m-ar deranja. Aş şti metoda de a nu mă afecta nimic.
Dacă nu reuş esc să fac un lucru pe care mi l-am propus, din nou se trezeşte. Poate nici nu doarme. De ce oare? Asta încă nu înţeleg bine. Nu trebuia să-mi propun sau e ceva care contravine ordinii societăţii? Probabil ultima variantă. Sau poate e ceva ce îi provoacă declinul sau dispariţia. La asta mai trebuie să meditez mult.
Concluzia este că sunt egoistă. Foarte egoistă. Nu sunt mândră de asta, doar constat. Mereu întreb "cum arăt?", " ce părere ai despre?", "ce zici, am făcut bine că...?" Mă simt importantă atunci. Dar de ce trebuie să mă simt eu importantă?
Şi sunt convinsă că studiindu-mi ego-ul voi putea o dată şi o dată să-l pierd şi să cunosc iubirea neegoistă, a lui Dumnezeu, Allah, sau cum vrea să- numească fiecare pe cel/cea de la care au pornit toate.