Serviciul

Un moment de slăbiciune al meu, a însemnat, uitându-mă înapoi ,„serviciul meu” . Slăbiciune fiindca aveam nevoie de bani, independenţă, de libertate. Nu mai vroiam să aud că „n-avem bani”, Nu mai vroiam să mă justific. Aveam nevoie să-mi susţin şederea mea in capitală pentru studii. Am „studiat” dreptul. Ghilimele fiindca un studiu durează ani, o viaţă sau mai multe vieţi. Tocmai fiindcă de fapt mă studiam pe mine, am lăsat ca un oarecare „servici” să-mi umbrească celelelte studii. Aş fi vrut să devin judecător, însă cred că mai mult, sau mai simplu a fost să-mi plâng de milă. Încă mai am perioade când simt că un judecător poate fi asemeni unui dumnezeu, ca aş putea fi echidistantă, dreaptă, neinfluenţabilă, hotărâtă, harnică, rece, înţeleaptă. Şi-n acele momente tare mi-ar plăcea să fiu unul.

Nu ştiam că serviciul îmi va acapara viaţa, îmi va umbri visele, îmi va face alte vise în loc. E foarte ciudat să te implici în ceea ce faci, indiferent ce e, lăsând la o parte ceea ce doreai, şi în acelaşi timp regretând periodic ceea e n-ai putut să faci.

Nimic n-am făcut bine, nici serviciul, nici visul meu.

Ba cred ca totuşi găsesc ceva bine făcut: am căutat mereu, feluri de a înţelege ceea ce fac, de a mă reprezenta pe mine în ceea ce fac.

Acum sunt în acelaşi „servici” căutând să nu mă mai plâng, , dar să fiu eu, fără compromisuri. Sunt la limită. Sunt în faza de a renunţa la tot. Pentru familia mea. Dar nici aici nu sunt sigură dacă nu le-aş face un rău.

Serviciul e o metodă bună de a nu te mai gândi la problemele personale, deşi ai putea crede că le rezolvă, dându-ţi independenţă financiară. Se pare că aceasta nu e scopul final. E doar un mijloc spre umple goluri.