Lecţia de azi

Am trăit azi o lecţie dură, care mi-a zdruncinat un pic echilibrul şi aşa precar. O lecţie care m-a pus pe gânduri şi care mă face să-mi reevaluez acţiunile, gândurile şi ca mamă şi ca om.

Am vrut să-mi înscriu fetiţa în clasa I la şcoala de muzică. Asta pentru ca să înveţe să se exprime artistic (iar clasă de arte plastice nu exista). Cânta prin casă melodiile pentru copii auzite de pe CD-uri, sau de la grădiniţă. E drept că eu, neavând voce, cînt mai rar prin casă.

Mă aşteptam ca un profesor de la şcoala de muzică să o testeze şi să-mi spună dacă are ureche muzicală sau nu. Am fost o dată, însă fetiţei mele i-a fost cam ruşine să cânte, dar a repetat după dânsa nişte sunete de pian , ritmul. Doamna profesoară a spus să venim altă dată că trebuie s-o asculte totuşi pe fetiţă cum cântă.

Am mers după o săptămână, timp în care am repetat de câteva ori o colindă. Din nou i-a fost cam ruşine şi a cântat încet. Îmi cerea din priviri ajutorul să cânt cu ea, însă cu vocea mea... credeam că voi strica tot. Ne-a luat totuşi actele, şi urma să vin cu înca o adeverinţă.

Azi, împreună cu fiica mea, am dus acea adeverinţă. Aş fi vrut s-o cunosc şi pe învăţătoare. Numai că din nou o doamnă profesoară a vrut să o asculte. Ana-Maria mi-a spus clar că nu mai vrea să cânte. Iar eu, în loc să-mi ascult copilul, am încurajat-o cum am putut mai bine şi am rugat-o să mai cânte (credeam în mintea mea că nu şi-a format dna profesoară o părere). Din nou a cântat cu jumatate de glas, şi fără nicio tragere de inimă.

Iar mai târziu, după ce eu am întrebat, mi s-a spus că nu are ureche muzicală.

Şi în acest punct cred eu mi s-au nascut nişte întrebări:

1. Oare de ce a fost nevoie să merg de trei ori, pentru un lucru pe care bănuiesc că l-au sesizat de prima dată?

2. Oare de ce singură mi-am forţat copilul să facă ceva ce nu vroia, adică să cânte?

Cred că de la început, în această aventură eu nu mi-am formulat bine scopul. Şi nu l-am putut comunica mai departe copilului meu şi profesorilor.

Cred că lipsa de comunicare e o jumătate de problemă în acestă situaţie. Şi din partea mea, fiindca nu am pus destule întrebări, şi din partea profesorilor, fiindcă n-au spus clar că nu are rost să mai vin. Poate au fost aluzii, poate faptul că ne-au trimis acasă şi să venim pregătite data viitoare, ar fi trebuit să mă facă să înţeleg că e nu. Dar din nou n-am înţeles aluziile. Poate e vremea să încep să învăţ acest limbaj.

De asemenea, mă doare încă şi mai tare că nu i-am ascultat"protestele" copilului meu.



Una peste alta, mă bucur că am trăit aceasta experienţă. Din mai multe motive:

1. Am învăţat că timiditatea copilului meu e un mesaj ascuns din partea lui pentru mine.

2. Stau prost la interpretat semnale din partea celorlalţi, adică:

3. Sunt neatenta, neconştientă pe deplin.

4. Am învăţat că comunicarea între oameni e dificilă, adică ceea ce spune unul, la celalalt s-ar putea să ajungă cu totul altceva. Aşa că într-o discuţie cu oricine, de-acum încolo mă voi asigura că fiecare a înţeles ce s-a discutat.

5. Mai am multe de descoperit şi la mine, şi la Ana-Maria.

6. Să am încredere în instinctele mele, în intuiţia mea.

7. Orice experienţă negativă te ajută să evoluezi spiritual.

8. Să mă iert şi să iert.