luni, 23 februarie 2009

Toţi suntem unul

Citesc sau aud tot mai des cuvintele:
Eşti ceea ce gândeşti!
Eşti ceea ce mănânci!
Atragi ceea ce emiţi!
Suntem doar vibraţii!
Totul este o iluzie!
Timpul noi îl creăm!
Mă zăpăcesc toate aceste adevăruri sau "secrete" nu pentru că nu le consider adevărate.
Ci pentru că îmi dau seamă că e de-acum doar responsabilitatea mea să aleg ce gândesc, iar acele gânduri să fie doar ale mele, autentice, un fel de religie a mea (pentru că dacă noi, oamenii, suntem universuri diferite, experienţele pot fi cel mult asemănătoare, comune până la un punct). Iar aceste gânduri să provină din experienţe trăite de mine, sau din lucruri trăite de alţii, dar de care să nu am nici cea mai mică îndoială că n-ar fi adevărate.
Iar dacă ceea ce gândesc eu, are efect atât asupra mea dar şi asupra altora, atunci cum să nu-mi aleg cu cea mai mare grijă gândurile?
Uşor de spus, mai greu de făcut. Gândurile mele câteodată, o iau razna. Se învălmăşesc unele în altele, câteodată unele trec cu viteza luminii, fără să devin conştientă de ele, altele se repetă la nesfârşit. Chiar ajunsesem la un fel de pact cu mine, că ceea ce trăiesc eu în minte, nu se va repeta în realitate, de aceea multe situaţii neplăcute le trăiam în minte ca să nu fiu nevoiată să le trăiesc în realitate. (Care realitate?) Deja le amestec, nu-i aşa? Un gând nu este acelaşi lucru cu o fantezie. Fantezia e o poveste brodată pe marginea unui gând, e o înşiruire de gânduri.
Mi-venit o idee. Ca să pot vedea care gând de-al meu e demn de ţinut, şi care trebuie să se stingă, voi încerca să devin conştientă de ele. Să le notez undeva (cât mai multe dintre cele care-mi trec prin cap), apoi să le cântăresc pe fiecare, după priceperea şi experienţa mea şi să decid ce şi cum.
Scriind, mi-a venit în minte un gând, pe care l-am citit în The law of One:The lost teaching of Atlantis, de Jon Peniel, şi de la care cred că derivă toate celelalte gânduri demne de ţinut minte - Toţi suntem unul.