duminică, 15 februarie 2009

sentimentul de vinovăţie

Mă simt adesea vinovată de lucruri pe care nu le pot face fie din cauza timpului, fie din cauza lenei sau a grabei, fie din frustrare. De exemplu scrisul pe acest blog; credeam că am suficiente idei să scriu zilnic ceva. Dar câteodata ideile mele mi se par atât de lipsite de importanţă, încât renunţ sa mai scriu.

După un timp "uit" că mi-am propus vreodată să le fac. Apoi, din senin, iar se iveşte ocazia de a le face. Mă simt fericită atunci când fac, când acţionez conform impulsului, a intuiţiei mele, mă simt mândră de mine că am reuşit să fac ce mi-am propus. Dar asta se întâmplă rar. Mai des mi se întâmplă contrariul - nu fac ce am stabilit cu mine. Atunci se naşte conflictul în mine. Mă simt incapabilă, ma simt nefericită, ma simt mică şi inutilă.

E un sentiment atât de distructiv să te simţi incapabil. Toate celelalte calităţi parcă ar dispărea în neant.

De ce nu pot accepta doar incapacitatea mea temporară, sau de ce îmi propun lucruri pe care nu le pot face?

Faţă de toţi ceilalţi oameni încerc să mă ţin de cuvânt.

De ce nu pot şi faţă de mine?

De ce îmi pun singură limite, doar ca să-mi arăt că nu le pot trece?
Şi cum să fac să-mi propun mai puţine, atunci când prin capul meu trec o grămadă de idei?
Ştiu, le voi accepta pe toate, şi le voi lua pe rând.
Nu-i aşa că faţă de mine mă simt vinovată, doar pentru faptul că nu m-am acceptat pe de-a-ntregul? Nu ştiu care este răspunsul adevărat, îl caut şi- voi scrie aici.