Un iluminat ar fi cea mai bună oglindă în care ne-am putea uita. Am vedea propria noastră reflexie nedenaturată de personalitatea ceiluilalt. Pentru că un om iluminat este desăvârşit, nu mai are trasături negative de caracter, ci a primit lumina, a aflat adevărul, acela pe care-l căutăm cu toţii, despre noi-cine suntem, de unde venim şi unde ne ducem El trăieşte o stare de fericire, iubire şi iradiază în acelaşi timp fericire, iubire. Nu mai este egoist. Este un Christos sau un Budha sau oricum l-ar numi diversele religii.
Acum întrebarea este am putea fi toţi iluminaţi şi să trăim într-o asemenea stare de fericire?
Din punctul meu de vedere ar fi idealul. Aşa aş vrea să fim toţi.
Însă cât de greu este să ajung la iluminare?
Care sunt paşii?
Ce sacrificii trebuie să fac?
Sunt capabilă să le fac?
Vreau intr-adevar să le fac?
Ce-as avea de pierdut? am impresia că aş pierde tot ce sunt eu acum, toate măştile pe care mi le-am cladit de când m-am născut, tot egoismul, toate fricile, iar lucrurile materiale n-ar mai avea importanţă.
Ce-aş avea de câştigat? Nici la întrebarea asta nu ştiu să raspund pentru că nu îmagina încă lumea perfecta: fără ură, fără războaie, oameni liberi iubindu-se neegoist, o vacanţă continuă, fericire la tot pasul...
Încă suntem nişte oameni obişnuiţi, imperfecţi, în cautare de întrebări la care ştim deja răspunsul, încă răspundem cu răutate la răutăţile care credem că ni se fac, neştiind că sunt tot ale noastre, într-o forfotă continuă, cu o grămadă de gânduri în creier, care au pus stăpânire pe viaţa noastră. Noi, adevăraele noastre suflete, unde suntem în haosul ăsta?
De la o extremă la alta, de la haotic la iluminat, asta cred că e călătoria mea, a oamenilor în general.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu