marți, 6 ianuarie 2009

Despre oameni (1)

Dacă fi să aleg oamenii cu care să ma întâlnesc în viaţa mea, cum ar trebui să fie ei? Adică, într-o lume ideală, ce fel de oameni ar exista?V-aţi pus vreodată întrebarea asta? Eu acum încerc să ma lămuresc.
Pun cu uşurinţă etichete oamenilor (gen ăla e prost, nu stie ce vorbeşte, ia uite cum s-a îmbrăcat aia etc.) şi asta la scurt timp după ce-i văd. După un timp încep să înţeleg (sau doar mi se pare) de ce "ală" a spus ce a spus, de ce "aia" se îmbracă cum se îmbracă. Poate reflectez mai mult la ce au spus, poate doar îi accept sau poate gasesc momentul să văd lucrurile din punctul lor de vedere. E clar că nu am rabdarea asta de la începutul întâlnirii cu ei.

Mai nou am ajuns la concluzia că problema este la mine, în sensul că prin ceea ce ma intrigă, bucură, enervează, prin tot ceea ce-mi naşte un sentiment, ei îmi spun ceva despre mine. Sunt o oglindă în care eu ar trebui să-mi văd defectele, neajunsurile. Oare şi calităţile? Poate.

La fel, şi eu sunt o oglidă pentru ceilalţi.
Inconştient sunt o oglindă. De aici cred că provin şi deformările. Pentru că într-un om perfect echilibrat din toate punctele de vedere, ar trebui să mă vad aşa cum sunt. Oare aş rezista la o asemenea imagine, aş putea să o accept? Tare mult aş vrea să găsesc acea "oglindă".

Şi ca să ajung în punctul de unde am pornit, într-o lume ideală, oamenii aş vrea să fie oglinzi perfecte, clare, limpezi. Mâine voi încerca să definesc această noţiune.