Despre iubire (I)

Vreau să ştiu ce este iubirea.
Vreau să iubesc.
Este esenţa poruncilor date nouă de Dumnezeu şi eu nu ştiu sau nu pot să iubesc până acolo unde să nu mai simt nicio limită, îngrădire sau niciun sentiment negativ în mine. De exemplu - te iubesc, dar in momentul în care nu mai eşti lângă mine încep să sufăr. Sau cerşetorii îmi provoacă instantaneu repulsie.  Nu este iubire asta. Ştiu. Dar ce pot să fac?

"Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş

avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.(Epistola întâia catre Corintenia a Sfântului apostol Pavel cap.13.2. )mă cutremură când îl citesc. Nu am nici măcar darul proorociei sau credinţă cât să mut munţii din loc, nicidecum dragoste. Deci nu sunt. Şi ca să mă conving că nu am dragoste, si, deci, nu sunt, în acelaşi capitol, versetele 4-8, apostolul Pavel ne spune ce e dragostea:

"Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

Dragostea nu cade niciodată".

 Ce pot să fac să am dragoste? Să mă rog. Iar când voi putea spune că dragostea mea seamănă cu ce scrie mai sus, voi putea  să spun şi ca .. eu sunt.
E clar că nu înţeleg pe deplin sensul cuvintelor Scripturii. Dar simt câd urăsc, simt când n-am răbdare, simt când mă aprind de mânie, şi mă bucur de laudă. Când nu voi mai simţi toate astea şi tot ce mai scrie în versetele de mai sus, e clar că... voi simti dragostea.

Mai am incă o nelămurire. Am pornit de la iubire şi am ajuns la dragoste. E unul şi acelaşi lucru?