vineri, 9 octombrie 2009

Strigăt

Rătăcesc pe tărâmuri uscate.
Vântul mi-este bun amic, iar gura-nsetată.
Un fir de apă de-aş întâlni, mi-aş da averea toată-
Furii, patimi, răzbunări,
Singurătatea şi ura mea întreagă.
Tristeţi pentru un neam
Şi frici pentru un secol.
Dar cine să le vrea?
Doar vântul, bun amic,
Le-mprăştie cu darnicie
Pe unde nici nu crezi
C-ar putea prinde rădăcini.

Un gând lucios  mi-ajunge-n creieri
să-mi strig nevoia în pustiu.
M-ar auzi Cel de-l aştept?

Vino, Iubire, şi-arată-mi ce sunt
În noianul acesta de ganduri deşarte!

Vino, Iubire, să mă înveţi alinarea.
Umilinţa mă-nvaţă cu rabdare.

Vino, Apă vie, să-mi stingi setea de destrămare.

Vino, Tată, să-mi domoleşti aşteptarea
În vremile astea mai repezi ca fulgerul vara.


Vino, Gand nepătruns, să mă înveţi acceptarea.
Vino Cuvânt, să-mi dai viaţa strălucitoare.


Arată-mi, iubitul meu Soare, încotro sa-mi îndrept inima

Pentru porţia mea de bucurie.