Rătăcesc pe tărâmuri uscate.
Vântul mi-este bun amic, iar gura-nsetată.
Un fir de apă de-aş întâlni, mi-aş da averea toată-
Furii, patimi, răzbunări,
Singurătatea şi ura mea întreagă.
Tristeţi pentru un neam
Şi frici pentru un secol.
Dar cine să le vrea?
Doar vântul, bun amic,
Le-mprăştie cu darnicie
Pe unde nici nu crezi
C-ar putea prinde rădăcini.
Un gând lucios mi-ajunge-n creieri
să-mi strig nevoia în pustiu.
M-ar auzi Cel de-l aştept?
Vino, Iubire, şi-arată-mi ce sunt
În noianul acesta de ganduri deşarte!
Vino, Iubire, să mă înveţi alinarea.
Umilinţa mă-nvaţă cu rabdare.
Vino, Apă vie, să-mi stingi setea de destrămare.
Vino, Tată, să-mi domoleşti aşteptarea
În vremile astea mai repezi ca fulgerul vara.
Vino, Gand nepătruns, să mă înveţi acceptarea.
Vino Cuvânt, să-mi dai viaţa strălucitoare.
Arată-mi, iubitul meu Soare, încotro sa-mi îndrept inima
Pentru porţia mea de bucurie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu