luni, 2 februarie 2009

Green? Poate grey.

Sunt uimită de ceea ce se întâmplă în domeniul reciclării. Am fost azi să duc hârtia la un centru de reciclare. Ştiam că e ieftină, că plătesc mai mult pe benzina cu care o car, să nu mai punem la socoteală efortul de mai multe luni de a o colecta şi împacheta, disconfortul produs de lipsa de spaţiu pentru depozitare.
Ce am văzut acolo? Munţi de hârtie. Preţul ei a scazut la jumătate. Motivul? Fabricile nu o mai primesc!!
Ce se întâmplă? Acum când mai mult ca oricând e necesar să salvăm fiecare copac, fiecare resursă verde care există, tocmai acum fabricile de reciclare nu mai primesc hârtia????
Pe de altă parte mă gândesc că o astfel de fabrică e la fel de poluatoare ca orice altă fabrică, adică consumă mai mult decât produce. Bun, dar ăsta nu e un motiv de a pune mâinile pe piept. Ar fi putut găsi o altă soluţie. Sau n-ar fi putut?
Scriind am mai căutat pe net referitor la fabricile de reciclare. Ce-am găsit:
http://www.green-report.ro/category/tag/fabrici-reciclare
In mintea mea s-au născut unele întrebări:
Cui îi convine să crească cantitatea de gunoi din lume?
Ce vor să facă cu aceste cantităţi abandonate, luate gratuit din fabricile abandonate?
Singură pot să reciclez ceva? Sigur voi face compost şi voi încerca să fac şi hârtie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu