luni, 31 mai 2010

Bucuria

Simt că pe undeva pe drumul ăsta prin viaţă mi-am pierdut bucuria, iar acum am nevoie să o regăsesc. Şi alerg în fiecare zi în căutarea ei. Poate la colţul străzii următoare mă aşteaptă? Sau poate mâine la ora doisprezece? Oare de ce nu m-am bucurat de ajuns de mirosul florii de salcâm să-mi aduc aminte de el de fiecare dată? Sau poate o melodie anume poate să mi-o redea, presupunând că am avut-o vreodată?
Eu cred că bucuria există, eu doar nu reuşesc să o ating. Fug prea tare de ea sau n-o las sa mă inunde. Ea este în acelasi timp cu frustrarea mea că n-o găsesc, ea este. Eu sunt? Unde sunt eu în timpul ăsta? În frământări, dileme, lipsuri de tot felul....
Am eu loc pentru ea în mine?
O secundă să găsesc şi s-o las să alerge liberă în ... sinele meu. Chiar acum am să-i fac loc. Şi-am s-o chem. Şi ea mi se arată. Ea e iubire, împlinire, frumuseţe, mulţumire, libertate şi poate mult mai mult, poate Dumnezeu. Acum e doar un exerciţiu, dar chiar şi aşa e mai bine decât răceala deznădejdii.
Am s-o las cât mai mult, nu, am să mă las cât mai mult atinsă de bucurie, în speranţa că va deveni iar parte din mine. Facă-se voia Ta, nu a mea, în mine, prin mine.
Mă bucur că exist, dar asta nu e doar opusul fricii de moarte?